Daniel Bălașa a revenit la sentimente mai bune față de FC Argeș după ce acum două săptămâni a părăsit echipa, supărat de acuzațiile cum că nu și-ar fi apărat corect șansele la Urziceni și de faptul că a fost retrogradat la echipa a treia.
Reporter: Daniel, ai revenit la sentimente mai bune? Bălașa: Am revneit la antrenametne la echipa a treia. M-am gândit că aceasta este singura soluție, să mă reîntorc. M-am prezentat acolo unde am fost trimis și mă antrenez aici acum.
R: Aștepți să fi chemat la prima echipă… B: Deocamdată fac tot posibilul să mă pregătesc cât mai bine la această echipă. Fac ce spune antrenorul și aștept să văd dacă mai e nevoie de mine la prima echipă.
R: Ai discutat situația cu conducerea? B: Da, am vorbit cuu dl Penescu, cu Ionuț Badea și așa cum spunea și dl președinte, totul depinde acum de mine. Eu încerc să mă antrenez cât mai bine.
R Regreți ce s-a întâmplat? B: Poate am reacționat și la nervi. Repet nu mi s-a mai întâmpalt niciodată așa. Vreau însă să joc fotbal, mai am contract 5 ani aici și de aia am revenit.
Cel care a anul trecut a fost căpitanul echipei, a revenit de marți după-amiază la Pitești și s-a alăturat echipei FC Argeș II acolo unde a fost trimis de conducerea clubului. Acum banca tehnică a primei echipei așteaptă ca fotbalistul să ajungă cu pregătirea fizică la zi, în timp ce fotbalistul speră să fie rechemat să joace din nou în Liga I. „Bălașa a revenit la antrenamente. Am discutat cu el în perioada asta și practic mingea era la el, ca să zicem așa…. Primele mișcări el trebuia să le facă și nu trebuia să ne rugăm de el să vină înapoi. Deocamdată se pregătește acolo, mai ales că a și lipsit de la antrenamente. Sunt șanse să reajungă la prima echipă, dacă se pregătște bine și dacă este băiat serios în continuare. Vom vedea ce se va mai întâmpla în continuare. Practic el nu a fost niciodată dat afară din lot și a fost doar trimis la echipa a treia, considerându-se că a jucat mai slab la Urziceni, ceea ce și el a recunoscut. Repet totul depinde de el acum, de forma pe care o va avea.“ a explicat situația fotbalistului alb-violet, președintele clubului, Cristian Mincă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER